Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.92 din 10 aprilie 2007 privind serviciile de transport public local
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.92/2007, propunându-se, în principal, modificarea art.29 alin.(2), în sensul introducerii posibilității de subdelegare a gestiunii serviciilor de utilități publice, astfel încât titularii contractelor de atribuire a gestiunii să poată încheia cu terți contracte de subdelegare a activităților de atribuire a serviciilor de transport pentru o perioadă de cel mult 12 luni și un procent de maxim 49% din totalul gestiunii, modificarea art.36 lit.f), în sensul acordării posibilității deținerii mijloacelor de transport în baza unui contract de închiriere, precum și completarea art.45 cu un alineat nou, alin.(10), potrivit căruia sumele provenite din amenzile aplicate să se facă venit în proporție de 50% la bugetele locale de domiciliu sau, după caz, sediul contravenientului și, în proporție de 50%, se constiuie ca venit al operatorului de transport public local
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
7 martie 2016
înaintat la Senat
7 martie 2016
respinsa
26 septembrie 2016
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
3 octombrie 2016
Biroul permanent aproba solicitarea de sesizare în fond primita de la
4 octombrie 2016
primire aviz de la
11 octombrie 2016
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.940/MRP/28.02.2017 (negativ)
2 martie 2017
primire raport de respingere de la
11 aprilie 2017
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
18 aprilie 2017
trimis pentru raport suplimentar la
24 aprilie 2017
primire raport suplimentar de respingere de la
24 mai 2017
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
29 mai 2017
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor(
2 aprilie 2019
respinsa
3 aprilie 2019
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.