Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Intervențiile legislative vizează: completarea art.51, în sensul includerii în sfera abaterilor disciplinare parlamentare a faptei constând în „exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui senator sau deputat; stabilirea sancțiunii disciplinare parlamentare, aceasta constând în reținerea din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului a unei sume reprezentând diferența dintre aceasta și valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicarea sancțiunii urmând procedura stabilită prin art.53; prevederea expresă a faptului că exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui senator ori deputat are drept consecință anularea votului astfel exprimat, anulare dispusă până la momentul încheierii ședinței de către președintele de ședință
- Murariu OanaUSR
- Cernic SebastianUSR
- Rizea Cristina CameliaPSD
- Ichim Cristian-PaulIND
- Buzoianu Diana-AndaUSR
- Prunean Alin-CostelIND
- Moșteanu Liviu-IonuțUSR
- Negoi Eugen-RemusUSR
- Ciornei Radu TudorIND
- Neagu Denisa-ElenaUSR
- Berea Cristinel-GabrielUSR
- Lazăr Ion-MarianPNL
- Rodeanu Bogdan-IonelUSR
- Viașu Cosmin-CristianUSR
- Mîndruță GheorghițăPSD
- Barna Ilie DanUSR
- Badea Mihai-AlexandruUSR
- Cambera Oana-AlexandraIND
- Polițeanu Mihai-LaurențiuIND
- Özmen Oana-MarcianaPNL
- Prună Cristina-MădălinaUSR
- Lupu Andrei-RăzvanIND
- Havârneanu FilipUSR
- Apostol Alin-GabrielUSR
- Mihail Radu-MihaiUSR
- Darău Ambrozie-IrineuUSR
- Cristian BrianUSR
- Teniță Dragoș-CătălinIND
- Țoiu Oana-SilviaUSR
- Miftode Marius-AndreiUSR
- Vlad Sergiu CosminUSR
- Fălcoi NicuUSR
- Lőrincz Ștefan-IulianUSR
- Vicol CostelUSR
- Toda Daniel-LiviuIND
- Spătaru Elena-SimonaUSR
- Bulai IulianUSR
- Gheba Daniel-SorinPSD
- Pălărie ȘtefanUSR
prezentare în Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului
9 martie 2021
înregistrat la Camera Deputatilor pentru dezbatere
9 martie 2021
primire aviz de la Consiliul Legislativ - cu nr.139/22.02.2021 (favorabil)
23 martie 2021
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.3264/23.04.2021
26 aprilie 2021
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.