Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
DepusJustițieCamera Deputaților

Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență

Pl-x nr. 157/2016Depus la 13 aprilie 2016Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004, în scopul asigurării unui cadru legal modern și a unor mecanisme manageriale perfecționate, menite să asigure apărarea vieții populației pe timpul producerii unor situații de urgență. Astfel, Institutul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu autoritățile administrativ-teritoriale și Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, vor realiza comisii mixte de control al tuturor localurilor, barurilor, cluburilor, precum și oricărei alte locații aflate în spațiu închis unde se organizează manifestări culturale, sportive, de divertisment, educație sau conferințe la care se presupune că va participa un număr de mimim 50 persoane

Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    18 noiembrie 2015

  2. înaintat la Senat

    18 noiembrie 2015

  3. respinsa

    5 aprilie 2016

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    13 aprilie 2016

  5. Biroul permanent aproba solicitarea de sesizare în fond primita de la

    18 aprilie 2016

  6. primire aviz de la

    19 aprilie 2016

  7. primire aviz de la

    26 aprilie 2016

  8. primire raport de respingere de la

    18 octombrie 2016

  9. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor

    31 octombrie 2016

  10. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.871/MRP/24.02.2017 (negativ)

    28 februarie 2017

  11. dezbatere în plenul Camerei Deputatilor

    7 martie 2017

  12. respinsa

    7 martie 2017

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.