Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 361 din 26 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.15/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru modificarea Legii nr.55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 396 din data de 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004, precum și modificarea Legii nr.55/2020, în scopul transpunerii în legislație a unei proceduri care să permită contestarea unor acte administrative cu caracter normativ, într-o manieră eficientă și care să respecte dreptul la un proces echitabil al persoanelor vătămate, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr.392/2021
- Dăneasă MirceaAUR
- Stoica Ciprian-TitiAUR
- Busuioc AndreiAUR
- Suciu Sebastian-IlieAUR
- Acatrinei Dorel-GheorgheAUR
- Volosatîi BorisAUR
- Tanasă DanAUR
- Lavric SorinAUR
- Mateescu Sorin-CristianAUR
- Mitrea DumitrinaAUR
- Aelenei DănuțAUR
- Hangan AndreiAUR
- Muncaciu Sorin-TitusAUR
- Enachi RaisaIND
- Neagu IonuțAUR
- Boancă RodicaIND
- Târziu Claudiu-RichardAUR
- Dămureanu RingoIND
- Rusu Daniel-GheorgheAUR
- Păunescu Silviu-TitusAUR
- Coleșa Ilie-AlinAUR
- Feodorov LucianAUR
- Ciubuc CiprianIND
- Axinia Adrian-GeorgeAUR
- Chelaru MirciaAUR
- Roman NicolaeIND
- Șerban GianinaAUR
- Scripnic LilianIND
- Andrușceac AntonioAUR
- Aelenei EvdochiaAUR
- Pușcașu Lucian-FlorinAUR
- Simion George-NicolaeAUR
- Badiu GeorgelAUR
- Focșa Dumitru-ViorelIND
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
25 octombrie 2021
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
2 noiembrie 2021
primire aviz de la Consiliul Economic si Social - cu nr.7512/03.11.2021
8 noiembrie 2021
primire aviz de la Consiliul Legislativ - cu nr.915/15.11.2021 (favorabil)
16 noiembrie 2021
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
22 noiembrie 2021
primire aviz de la
23 noiembrie 2021
primire aviz de la
9 decembrie 2021
primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.774/03.02.2022 (negativ)
4 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
7 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
21 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
22 februarie 2022
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
28 februarie 2022
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor
1 martie 2022
adoptata
1 martie 2022
înaintat la Senat
1 martie 2022
respinsa
4 aprilie 2022
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.