Propunere legislativă privind completarea Legii 504/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.534 din 22 iulie 2002
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.504/2002, propunându-se crearea cadrului legal cu privire la comunicările audiovizuale cu caracter educativ privind pericolul dezinformării și importanța verificării informațiilor din surse sigure și multiple. Totodată, potrivit inițiativei legislative, cheltuielile ocazionate de difuzarea mesajelor se plătesc din fondul de rezervă al Guvernului.
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
23 iunie 2025
înaintat la Senat
23 iunie 2025
plenul Senatului a aprobat trimiterea inițiativei legislative la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, urmare a primirii avizului Comisiei pentru constituționalitate nr.3887/09.09.2025
15 septembrie 2025
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
17 septembrie 2025
primire aviz de la
25 septembrie 2025
primire aviz de la
2 octombrie 2025
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)
3 noiembrie 2025
adoptata
5 noiembrie 2025
înaintat la Senat
5 noiembrie 2025
adoptata
16 februarie 2026
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
23 februarie 2026
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
28 februarie 2026
promulgata prin Decret nr.
11 martie 2026
Vezi cum a votat fiecare parlamentar
| Parlamentar | Partid | Cameră / Județ | Vot |
|---|---|---|---|
| CICiolacu Ion-Marcel | PSD | Deputat · Buzău | Pentru |
| MFMircea Florin | PSD | Deputat · Brăila | Pentru |