Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
PromulgatCamera Deputaților

Propunere legislativă privind completarea și modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

Pl-x nr. 207/2019Depus la 27 martie 2019Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.1 alin.(2) lit.a) din Decretul-Lege nr.118/1990, în sensul modificării unei categorii de persoane care beneficiază de drepturile prevăzute la art.1 alin.(1). Astfel, ar urma să beneficieze de aceste drepturi persoanele care au fost deportate sau deținute în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste, prin decizii ale autorităților acesteia, înainte sau după 23 august 1944, în prezent, la lit.a) fiind prevăzută categoria persoanelor care au fost deportate în străinătate după 23 august 1944

Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    12 decembrie 2018

  2. înaintat la Senat

    12 decembrie 2018

  3. respinsa

    25 martie 2019

  4. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    27 martie 2019

  5. primire aviz de la

    2 aprilie 2019

  6. primire punct de vedere de la Guvern - cu nr.6902/11.07.2019 (negativ)

    12 iulie 2019

  7. înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului)

    14 iunie 2022

  8. primire raport (5 amend. admise) de la

    15 iunie 2022

  9. adoptata

    15 iunie 2022

  10. depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii

    20 iunie 2022

  11. trimitere la Presedintele României pentru promulgare

    25 iunie 2022

  12. promulgata prin Decret nr.

    12 iulie 2022

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.