Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
DepusSenat

Propunere legislativă privind darea în administrare a unor suprafețe de teren

Pl-x nr. 90/2022Depus la 14 martie 2022Actualizat 9 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare darea în administrarea sau folosința unităților administrativ-teritoriale, pentru construirea de piste de agrement pentru biciclete și circulație pietonală, a terenurilor aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Energiei și/sau Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, aflate pe cursurile râurilor, în jurul hidrocentralelor și pe coronamentul amenajărilor hidroenergetice. Potrivit expunerii de motive, scopul inițiativei este de a sprijini autoritățile interesate în dezvoltarea dinamică și durabilă a regiunilor lor, în demersul acestora de a obține finanțare pentru investiții în construirea unor piste de biciclete și circulație pietonală.

Parcurs legislativ
  1. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    14 martie 2022

  2. primire aviz de la Consiliul Economic si Social - cu nr.1671/22.03.2022 (favorabil)

    29 martie 2022

  3. primire aviz de la Consiliul Legislativ - cu nr.346/04.04.2022 (negativ)

    4 aprilie 2022

  4. încetarea procedurii legislative prin desesizarea Camerei Deputatilor; înaintare la Senat.

    11 aprilie 2022

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.