Propunere legislativă privind instituirea zilei de 2 aprilie - Ziua Instituției Prefectului din România
Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 2 aprilie ca Ziua Instituției Prefectului din România, care poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea de programe și manifestări cu caracter cultural-științific dedicate recunoașterii rolului și meritelor Instituției Prefectului la dezvoltarea țării noastre din punct de vedere economic, cultural și social. Sprijinul material și logistic necesar organizării acestor manifestări poate fi asigurat din bugetele autorităților administrației publice centrale și locale, în limita fondurilor disponibile. Totodată, conform inițiativei legislative, cu această ocazie Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători
respinsa
14 martie 2018
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
19 martie 2018
primire aviz de la
16 aprilie 2018
primire raport favorabil (4 amend. admise) de la
25 aprilie 2018
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
7 mai 2018
dezbatere în plenul Camerei Deputatilor(
26 noiembrie 2018
adoptata
28 noiembrie 2018
depunere la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii
3 decembrie 2018
trimitere la Presedintele României pentru promulgare
8 decembrie 2018
promulgata prin Decret nr.
27 decembrie 2018
Încă nu s-a votat
Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.