Versiune beta. Date preluate de pe cdep.ro (Camera Deputaților și Senat), în curs de completare.

Toate proiectele
În dezbatereJustițieCamera Deputaților

Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012 în vederea prioritizării prosumatorilor și a legalizării autoconsumului energetic

Pl-x nr. 347/2025Depus la 6 octombrie 2025Actualizat 6 iulie 2026
Pe înțelesul tuturor

Sumarul explicativ va fi disponibil în curând.

Descriere

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.123/2012. Inițiativa vizează instituirea unor măsuri cu privire la autoconsumul de energie din surse regenerabile, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, inclusiv unități administrativ-teritoriale, ONG-uri și IMM-uri, stabilirea unui drept legal de racordare la rețea în condiții echitabile, cu termen-limită clar pentru emiterea avizelor și realizarea racordării, obligativitatea operatorilor de distribuție de a prioritiza prosumatorii în planurile lor de investiții și dezvoltare rețea, simplificarea și digitalizarea procedurilor administrative, cu un ghișeu unic electronic pentru depunerea documentației și urmărirea stadiului cererii, eliminarea costurilor nejustificate legate de racordare sau instalarea contoarelor bidirecționale, crearea unui registru național al prosumatorilor pentru transparență și planificare strategică, clarificarea regimului fiscal și de raportare aplicabil prosumatorilor.

Domenii și grupuri afectate
Parcurs legislativ
  1. respinsa

    1 octombrie 2025

  2. prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

    6 octombrie 2025

  3. primire aviz de la

    28 octombrie 2025

  4. primire aviz de la

    6 noiembrie 2025

Voturi

Încă nu s-a votat

Nu au fost înregistrate voturi pentru acest proiect de lege.