PromulgatJustiție
Proiect de Lege pentru ratificarea celui de-al șaselea Protocol adițional, semnat la Skopje, la 12 iunie 2019, la Acordul privind Forța Multinațională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Skopje, la 26 septembrie 1998
PL-x nr. 8/2020 · Depus la 3 februarie 2020
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea celui de-al șaselea Protocol adițional, semnat la Skopje, la 12 iunie 2019, la Acordul privind Forța Multinațională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Skopje, la 26 septembrie 1998. Modificările propuese vizează, printre altele: adaptarea unor definiții și introducerea altora noi, în baza experienței acumulate în aplicarea Acordului MPFSEE și a protocoalelor sale adiționale, clarificarea scopului inițiativei, în condițiile în care documentele constitutive nu sunt foarte explicite în această privință. Astfel, Forța Multinațională de Pace din Europa de Sud-Est (MPFSEE) este o inițiativă regională, în contextul SEDM, incluzând, fără a se limita la acestea, întâlniri ale miniștrilor afacerilor externe, miniștrilor apărării, șefilor apărării/statelor majore, Comitetul Director Politico-Militar, SEEBRIG, ale grupurilor de lucru și ale altor structuri specializate, având ca scop întărirea păcii, stabilității și securității în regiunea Europei de Sud-Est. De asemenea, scopul Acordului MPFSEE este și acela de a determina principiile și procedurile pentru înființarea SEEBRIG drept componentă militară a MPFSEE și a stabili cadrul pentru funcționarea acesteia, structura, locația, procedurile de lucru, procesul de luare a deciziilor, dislocarea, angajarea, precum și controlul și supravegherea funcționării sale
Cameră decizională: Senat12 etape